Prajitura cu piscoturi, crema de lamaie si zmeura
Ingrediente
Pentru crema de lamaie:
3 oua
3 lamai potrivite
150 gr zahar
2,5 linguri amidon
100 gr unt de 80% grasime
500 gr mascarpone
Pentru sirop:
350 ml apa
3 linguri potrivite cu zahar pudra
1 lamaie
3 linguri limoncello
In plus:
piscoturi de cacao
250 gr zmeura congelata (sau proaspata)
o mana fistic
Mod de preparare
Crema de lamaie:
Intr-un vas de inox spargeti ouale.
Adaugati zaharul si le mixati bine.
Spalati lamaile, dati coaja pe razatoarea mica, apoi le stoarceti zeama.
Peste oua puneti zeama de lamaie, coaja rasa, amidonul si amestecati bine.
Transferati bolul pe baie de aburi.
Amestecati continuu in crema, pana se dizolva zaharul, iar crema se ingroasa.
Luati bolul de pe baia de aburi cand este gata crema, puneti untul taiat cuburi.
Amestecati pana ce, acesta din urma, este complet incorporat si topit.
Acoperiti cu folie, dati crema la rece.
Cand s-a racit bine, o scoateti din frigider, o mixati cateva secunde, apoi adaugati mascarponele.
Mixati pana cand cele doua creme sunt bine incorporate.
Siropul:
Spalati lamaia, iar cu un cutit micut sau cu un instrument de curatat legumele, decojiti usor coaja, fara sa luati si partea alba.
Intr-un vas puneti apa, zaharul pudra si coaja de lamaie.
Transferati pe foc, lasati sa fiarba 3-4 minute.
Dati siropul deoparte, il lasati sa se raceasca, apoi adaugati limoncello.
Luati o tava de chec potrivita, o tapetati cu folie alimentara.
Treceti piscoturi prin siropul de lamaie, le asezati pe fundul tavii.
Puneti un strat generos de crema, cam jumatate, o nivelati, apoi iar piscoturi insiropate.
Acum puneti iar crema, o nivelati si ultimul strat de piscoturi insiropate.
Inveliti prajitura in folie, o dati la frigider cam 4 ore sau peste noapte.
Dupa ce a stat prajitura la rece, o rasturnati usor pe un platou si indepartati folia.
Tocati fisticul grosier.
Puneti zmeura deasupra prajiturii (eu am folosit congelata), presarati fistic, apoi este gata de servit.
Sa aveti pofta!