Uncategorized

Un preparat simplu, dar fantastic…


Spălați ardeii și ștergeți-i cu un prosop uscat, apoi curățați-i atent de semințe. Așezați-i într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coaceți-i aproximativ 15 minute în cuptorul preîncălzit la 220°C.

Ardeii copți se pun într-un vas care se poate închide sau, mai simplu, într-o pungă, pentru a se aburi și a se curăța mai ușor de coajă. Lăsați-i astfel 30–40 de minute, până se răcesc puțin.

Apoi curățați-i de coajă și lăsați-i pe o sită ca să se scurgă excesul de zeamă. Între timp pregătiți ingredientele pentru pane: într-un bol bateți două ouă, într-altul puneți făina, iar într-un al treilea – pesmetul.

Cașcavalul și șunca se taie fâșii subțiri. În făină adăugați o linguriță de sare (sau după gust). Ouăle se sărează cu jumătate de linguriță mică. Ardeii, de asemenea, îi sărez cu o linguriță.

În ouă adăugați și o lingură de lapte (sau apă, iaurt), apoi le bateți cu furculița. În fiecare ardei puneți câte o felie de cașcaval și șuncă, iar după dorință puteți adăuga mai mult sau să îi umpleți cu altceva după gust.

PANE:
Ardeii umpluți se dau mai întâi prin făină amestecată cu sare, apoi prin oul bătut și, la final, prin pesmet. Astfel pregătiți, se prăjesc câte 2–3 minute pe fiecare parte sau până se rumenesc frumos.

Uleiul trebuie să fie încins la o temperatură moderată. Dacă nu sunteți siguri că este suficient de bine încins, verificați cu o scobitoare de lemn: când apar multe bule, înseamnă că este pregătit.

Ardeii gata prăjiți se scot pe o farfurie tapetată cu șervețel de hârtie, pentru a absorbi excesul de ulei.