Uncategorized

Plăcintă rapidă cu brânză pentru oaspeți neanunțați… Moale ca sufletul și foarte gustoasă

Nu este nevoie să frămânți și să întinzi aluatul foarte mult ca la alte rețete unde trebuie să obții foi foarte mari și subțiri, iar în același timp obții o plăcintă gustoasă și moale cu brânză.

Amestecă toate ingredientele pentru aluat și frământă puțin, doar cât să devină compact. Lasă aluatul să se odihnească, apoi împarte-l în cinci-șase bile aproximativ egale. Fiecare bilă o întinzi cu făcălețul până la mărimea unei farfurii întinse. Așezi foile una peste alta, iar între ele pui unt și brânză.

Mod de preparare detaliat:

Din făină, drojdie, sare, zahăr, ouă și apă caldă, frământă un aluat moale. Ține cont că ouăle trebuie să fie la temperatura camerei, iar apa călduță și să o adaugi treptat, după necesitate.

Lasă aluatul să stea aproximativ 30 de minute într-un loc cald, cât să fermenteze și să își dubleze volumul, apoi împarte-l în 6 bile aproximativ egale.

Topeste margarina și untul în cuptorul cu microunde sau la foc foarte mic, cât să poată fi întinse ușor.

Întinde prima bilă de aluat până la dimensiunea tăvii de copt, unsă anterior cu unt.

Unge foaia cu unt topit și presară brânză (brânză proaspătă sau feta). Repetă această procedură până termini ingredientele.

Taie plăcinta în romburi sau după preferință.

Ultima foaie unge-o cu unt topit, apoi cu gălbenuș bătut și presară susan deasupra.

Acoperă și lasă să se odihnească 30 de minute într-un loc cald, apoi coace în cuptorul preîncălzit la 200°C aproximativ 45 de minute sau până când se rumenește frumos.

Lasă plăcinta coaptă să se răcească 5-6 minute înainte de servire.

Dacă observi că se rumenește prea repede, acoper-o cu folie de aluminiu și continuă coacerea.

Comentariu de la Natașa Jovanovska:

 

 


„Rețetă pentru o plăcintă și mai rapidă: 2 ouă, sare, 1 plic praf de copt (10-12 g), 1 cană (200 ml) ulei vegetal, 1/2 cană iaurt, 3 căni făină. Toate se amestecă, în compoziție după gust se adaugă brânză, șuncă… Deasupra se presară susan. Se coace într-o tavă unsă.”