Când vreau ceva rapid și simplu, dar foarte gustos, fac această PIZĂ DE PÂINE FĂRĂ FRĂMÂNTARE…
Sunt începătoare în bucătărie și nu prea pricepută la frământat aluat, dar când am văzut acestă rețetă m-a atras aspectul pâinii, dar și faptul că aluatul nu trebuie frământat. Aluatul se amestecă cu lingura, apoi se modelează ușor cu mâinile, așa că, dacă eu am reușit, credeți-mă, oricine poate.
Mai jos găsiți și linkul cu video-ul de unde am văzut procedeul.
Într-un bol mai adânc pune laptele cald, adaugă 3 linguri de ulei, 1 lingură zahăr, 1 linguriță sare și 1 pliculeț drojdie uscată. Amestecă bine până obții o compoziție omogenă, apoi începe să adaugi treptat făina.
După ce ai pus 300 g făină, s-ar putea să ai nevoie de încă o lingură de făină pentru a obține consistența dorită. Aluatul trebuie să fie moale și lipicios, aproape ca pentru gogoși, dar să nu fie lichid sau prea tare.
Acoperă-l cu o pungă și lasă-l într-un loc cald să dospească jumătate de oră. Între timp, pregătește umplutura: rade cașcavalul și amestecă-l cu brânza, apoi formează o bilă cu mâinile, de mărimea unei portocale. Poți umple și cu altceva după preferință.
Pe o suprafață ușor presărată cu făină, răstoarnă aluatul dospit (mai adaugă făină dacă e nevoie), formează o bilă cu mâinile, apoi întinde-l ca pe o pizza groasă. Pune în mijloc bila de umplutură și apoi închide aluatul cu degetele.
Dacă aluatul se lipește de degete, presară puțină făină. Întoarce aluatul cu cusătura în jos, apoi cu degetele presează ușor să formezi un disc sau o crustă groasă.
Așază-l într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și întinde-l puțin cu palmele să fie mai subțire. Unge-l deasupra cu gălbenuș de ou și presară puțin cașcaval și bucățele de brânză.
Coace-l într-un cuptor bine încins la 180°C timp de aproximativ 20-25 de minute.