Uncategorized

“ROŞII VERZI (MURĂTURI). Şi întotdeauna fac o cantitate, apoi după aceea trebuie să mai fac una, pentru că aceasta prima se termină în câteva zile. Şi se pregătesc repede…”

 

  1. Alegeţi roşiile verzi cât mai mici, ele se aranjează mai bine în borcan. Le spălaţi, le uscaţi, le aranjaţi într-o tavă de cuptor şi le puneţi la cuptorul preîncălzit la 220 de grade, doar câteva minute, depinde de cuptor. Când coaja se umflă puţin, le scoateţi din cuptor. Nu le lăsaţi prea mult, să nu devină prea moi.
  2. Între timp, ardeii iuţi îi rumeniţi puţin pe plită, nu prea mult, doar câteva locuri să se înegrească. Cei mai buni sunt cei roşii, arată mai bine în borcan. Aceia sunt cei subţiri, de 10-15 cm, nu prea iuţi, exact aşa cum trebuie. Imediat, nefiind curăţaţi, îi tăiaţi în 3-4 bucăţi. Nu are importanţă dacă se duc şi seminţele, aruncaţi partea cu coada. Puneţi-i într-o oală mare cu roşiile. Lăsaţi roşiile mici întregi, iar cele puţin mai mari le tăiaţi în două, pentru o mai bună aşezare.
  3. Adăugaţi frunzele tocate de pătrunjel şi de ţelină, usturoiul tăiat.
  4. Turnaţi peste toate acestea soluţia rece, lăsaţi 24 de ore cu amestecare ocazională (când intraţi în bucătărie, când vă aduceţi aminte). După 24 de ore, le aşezaţi în borcane, le turnaţi cu aceeaşi soluţie, apăsaţi ceva deasupra şi le închideţi.
  5. Soluţia: puneţi totul împreună, fierbeţi, apoi lăsaţi să se răcească. La rece, adăugaţi conservantul şi amestecaţi până se topeşte.

 

 


 

Servire Roşiile verzi îşi iau aroma de ardei, chiar sunt foarte bune. Păstraţi-le într-un loc întunecat.”